Foarte mult timp am tot cautat solutia pentru gene lungi si
dese. Am parul brunet dar genele sunt satene, scurte si nu foarte dese. Fara
rimel abia daca se vad. Cad destul de usor si indiferent de metodele incercate,
nu au vrut sa creasca mai lungi.
Initial m-am gandit sa incerc metode 100% naturale si anume
uleiul de ricin. Mi-am cumparat o sticluta de la farmacie si in fiecare seara
timp de 6 luni mi-am frecat genele cu un betisor cu ulei de ricin, sperand ca
se vor transforma. Am citit o serie de articole despre proprietatile uleiului
de ricin si se pare ca la unele personane chiar functioneaza. Din pacate la
mine nu s-a intamplat absolut nimic.
Apoi am inceput sa caut in magazinele cosmetice produse care
promit cresterea genelor. Am incercat cateva, dar iar nici un efect.
M-am gandit ca poate nu am cautat unde trebuie, si am
cumparat apoi produse de tratament al genelor de la farmacie, pentru ca toata
lumea sustine, si in mare parte sunt de acord, ca produsele dermato-cosmetice
sunt mult mai bune decat cele cosmetice, dar tot fara efect.
Singurul efect al tratamentelor a fost ca nu imi mai cadeau
genela asa usor, in schimb nimic.
Am incercat apoi genele false, toate cele 3 variante: banda,
fir cu fir si smocuri.
Cele banda sunt bune pentru a fi folosite la un singur
eveniment. Eu nu m-am descurcat sa mi le pun singura, m-a ajutat o machioza
care mi-a explicat ca mai intai trebuie puse pe pleoape fara lipici, pentru a
le taia daca sunt prea lungi. Ochii nostrii au dimensiuni diferite si de aceea
genele false se fac pe dimensiuni mai mari, si trebuie taiate pentru a se
potrivi perfect cu forma ochilor. Apoi se pune un strat fin de lipici special
care se gaseste in cutia genelor si se fixeaza cu o penseta la baza genelor.
Este preferabil sa alegeti lipici negru sau incolor, cel alb se vede cand se
usuca. Nu aplicati prea mult, ca ustura daca intra in ochi. Eliminati excesul
cu un betisor un pic umed. Nu miscati pleoapele cateva minute pana se usuca.
Genele false fir cu fir au fost o mare dezamagire. Problema
nu a fost neaparat numai faptul ca dureaza 2h-2,5 h aplicarea si costul destul
de ridicat, ci faptul ca efectul nu este nici pe departe unul impresionant.
In primul rand, se poate obtine o alungire foarte mare a
genelor, dar in ceea ce priveste volumul, depinde de cate gene aveti. Genele
fir cu fir se lipesc la baza genelor naturale, asa ca rezultatul depinde si de
numarul de gene naturale.
Dar ce mi-a displacut cel mai mult a fost ca se simt foarte
neplacut, pentru ca se lipesc destul de aproape de radacina genelor naturale.
Aveam senzatia ca imi zgarie pleoapele de fiecare data cand clipeam. Pana la
urma le-am dat jos dupa doar o saptamana, desi in mod normal ar fi tinut
aproximativ 3 saptamani, dupa care trebuiau date jos si lipite altele.
Dupa ce le-am dat jos tot la salon, mi-au cazut si o parte
din genele mele, asa ca dezamagirea a fost si mai mare. Cosmeticiana incerca sa
ma convinga ca nu mi-a cazut nici o geana, asa le aveam si inainte, dar din
pacate adevarul era altul.
In ceea ce priveste genele smocuri, mi s-a parut varianta
cea mai buna, dar numai pentru un eveniment si atat. Ele trebuie lipite tot la un
salon si tin in jur de 1-2 saptamani, in functie de lipiciul folosit.
Se poate obtine orice efect dorit de volum si lungire, pentru ca se lipesc pe
pleoape, nu pe gene. Stiu ca multe fete le folosesc continuu, dar totusi se
simt neplacut, ca o greutate pe gene si cu siguranta, daca le folositi des,
lipiciul de la baza pleoapei afecteaza genele naturale. Am spus ca le prefer
fata de cele banda, pentru ca se poate obtine orice efect dorit de lungime,
volum si textura.
Dar pentru ca aceste variante de gene false sunt doar
temporare sau de moment, am continuat sa caut solutii pentru tratamente de
gene. Pentru ca in Romania exista putine site-uri de recenzii si majoritatea
celor existente sunt pline de marketing, am cautat site-uri de gen din afara
tarii. Am gasit o preocupare foarte mare cu privire la tratamentul genelor pe
site-urile din SUA in special. Apoi am cautat astfel de recenzii si pe youtube,
unde se poate urmari chiar si parcursul inainte si dupa folosirea unui produs,
pe fete/femei diverse. Sunt sigura ca unele dintre recenziile/filmuletele
postate pe youtube sunt si ele reclame, dar am incercat sa gasesc un produs cu
cele mai bune recenzii.
Ceea ce am gasit se numeste LiLash si rezultatele postate pe
site-uri si youtube mi s-au parut intradevar incredibile. Am postat cateva mai jos pentru cele
interesate.
Am fost convinsa si desi pretul nu este mic si se mai adauga
si transportul din SUA, m-am hotarat sa-l cumpar. Pretul a fost de 80 $ pentru
un tub de 3 luni si mai exista varianta de 140 $ pentru un tub de 6 luni, iar
transportul 30 $. Inainte sa-l cumpar am impartit pretul produsului la numarul
de luni si costul pe luna mi s-a parut apropiat de alte tratamente de gene sau
chiar mai mic daca vorbim de gene false aplicate ( in jur de 90 lei pe luna).
Asta se intampla acum vreo 2 ani. L-am folosit 3 luni (
exista variante pentru 3 sau 6 luni) si efectul a fost intradevar incredibil.
Dupa o luna aveam genele atat de lungi, incat imi atingeau arcada. Toate
prietenele au crezut ca mi-am pus din nou gene fir cu fir.
Asa ca pot sa-l recomand ca singurul produs pentru gene pe care l-am incercat si care chiar face ce spune.
Asa ca pot sa-l recomand ca singurul produs pentru gene pe care l-am incercat si care chiar face ce spune.
Ce este LiLash?
LiLash, este un ser de stimulare a cresterii genelor, care
promite nu numai alungirea ci si indesirea genelor. Rezultatele incep sa se vada dupa folosirea
zilnica timp de cel putin o luna. Apoi efectul se mentine prin aplicarea de 3
ori pe saptamana a produsului. Din cate am observant eu, ceea ce face efectiv
este ca genele nu mai cad decat dupa ce cresc la lungime maxima. Si incep sa
creasca mai repede, mai groase si mai rezistente. La unele personae se inchid
la culoare. La mine nu am observant acest efect, dar lungimea fost incredibila
si indesirea as estima-o la dublu fata de genele mele in mod normal. Este posibil
ca efectul de gene dese sa fie dat de ingrosarea genelor si sa nu creasca
neaparat mai multe. Probabil ca depinde de la persoana la persoana.
In ceea ce priveste eventualele efecte secundare, eu nu am
avut deloc probleme, poate pentru ca am respectat prospectul si am aplicat
foarte putin produs. Din cate am citit in alte recenzii, unele persoane care au
aplicat mai mult produs sau mai des decat recomandat, au avut cateva zile o
usoara roseata la baza genelor sau usturime a ochilor, daca nu au scurs bine
aplicatorul si le-a intrat produsul in ochi.
LiLash este intr-un tub, ca un rimel, iar aplicatorul arata
exact ca o pensula pentru tusul de ochi, substanta fiind incolora.
Cel mai bine dupa parerea mea este sa fie aplicat seara,
inainte de culcare, ca sa se poata usca in voie. Dimineata sigur nu veti avea
rabdare, grabindu-va sa va machiati si sa plecati la birou. Si mai este ceva
legat de aplicarea seara: genele se ating cu cele de jos, care devin si ele mai
dese.
Totusi nu faceti greseala sa aplicati si pe genele de jos,
acest lucru nu este deloc recomandat, pentru ca daca cresc prea lungi, genele
de jos va vor incomoda vederea. Totodata aplicat in zona genelor de jos, poate
intra mai usor in ochi si va va irita ochii. Cel mai bine este sa respectati
prospectul si sa aplicati produsul doar pe pleoapa de sus, la baza genelor, o
data pe zi o luna, apoi o data la 2-3 zile.
De curand mi-am cumparat din nou produsul, pe care din
motive financiare nu-l mai luasem de cateva luni. De data asta sunt hotarata sa
il folosesc constant, pentru ca efectele sunt de neegalat si se gaseste si in Romania in sfarsit!
Si deoarece am vazut ca in SUA se poarta ca orice sustinere
a unui produs sa fie insotita de propriile fotografii, voi
face si eu fotografii saptamanal cu evolutia genelor mele si peste o luna voi posta fotografiile inainte si dupa pe blog.
No comments:
Post a Comment